Pe scena mondială care trece printr-o transformare profundă către o societate din ce în ce mai multiculturală și multireligioasă, Mișcarea promovează dialogul între religii, astfel încât pluralismul religios al omenirii să nu fie cauza diviziunilor și a războaielor, ci să contribuie la fraternitate și pace.
Scop
Câteva mii de credincioși de diferite religii împărtășesc, pe cât posibil, spiritul Mișcării colaborând la scopurile ei. Dialogul pe care îl promovează Mișcarea Focolarelor se bazează pe spiritualitate și în special pe centralitatea iubirii. Găsește un ecou imediat în alte religii și culturi, datorită Regulii de Aur: „Să faci altora ceea ce ai dori să ți se facă ție”. Tocmai în implementarea acesteia se stabilește un dialog roditor. Redescoperirea propriilor rădăcini religioase, a ceea ce ne unește și experiența vie a fraternității, sunt câteva dintre efectele dialogului realizat în acest spirit de comuniune care contribuie la construirea unității familiei umane. Este consolidat angajamentul comun de a fi construitori ai unității și ai păcii, mai ales acolo unde violența și intoleranța rasială și religioasă încearcă să sape o prăpastie între componentele societății. De asemenea, înfloresc realizări umanitare comune semnificative. De ani de zile s-a deschis un dialog și s-a dezvoltat o colaborare cu budiști, mahayana și theravada; cu musulmani, șiiți si suniți; cu evrei, ortodocși, conservatori și reformați; cu hinduși de curente diferite; cu adepți ai religiilor tradiționale africane. Există, de asemenea, contacte cu șintoiști, sikhii și bahai.
Istorie
În 1977, la Londra, Chiara Lubich a primit premiul Templeton pentru progresul religiei. Și-a povestit experiența în fața unor personalități de diferite religii și a avut sentimentul profund că toți cei prezenți erau o singură familie. La plecare, membrii diferitelor tradiții religioase au felicitat-o cu căldură. Era o dovadă că spiritualitatea Mișcării putea fi împărtășită nu numai creștinilor, ci, într-o oarecare măsură, și oamenilor de alte credințe. Aceste circumstanțe au fost un semn al lui Dumnezeu pentru ca ea să înțeleagă faptul că Mișcarea trebuia să se deschidă dialogului cu persoane de orice tradiție religioasă.
Noi dezvoltări
O școală permanentă pentru dialog are sediul în cetatea Tagaytay (Manila, Filipine), un loc de întâlnire pentru răspândirea spiritualității unității pentru Asia.
Din 2002 până în prezent au avut loc câteva simpozioane: ebraico-creștin, islamo-creștin, budist-creștin și hindu-creștin. Sunt întâlniri internaționale care favorizează cunoașterea reciprocă, creșterea prieteniei și a fraternității interreligioase și interculturale, aprofundarea dialogului.
Proiectul Wings of Unity implică profesori și experți din lumea creștină și musulmană. Este o cale de dialog și colaborare, realizată de Piero Coda, decanul Institutului Universitar Sophia (IUS) și de Mohammad Shomali, directorul Centrului Islamic al Angliei, care deschide piese inovatoare în dialog prin seminarii, conferințe publice, școli de vară și publicații. Promotorii proiectului sunt Institutul Universitar Sophia (IUS), Centrul Islamic al Angliei din Londra și Institutul Internațional Risalat din Qum (Iran).
Religii pentru pace (RfP), născută în cadrul Conferinței Mondiale a Religiilor pentru Pace (WCRP), lucrează pentru promovarea păcii prin colaborarea interreligioasă. Mișcarea Focolarelor colaborează cu aceasta din 1982. Chiara Lubich în 1994 a fost numită președintă de onoare. În 2013, Maria Voce a fost nominalizată printre copreședinții Consiliului Mondial al RfP.