Iunie 2025

„Daţi-le voi să mănânce!” (Lc 9,13).

Ne aflăm într-un loc singuratic de lângă Betsaida, în Galileea. Isus vorbește despre Împărăția lui Dumnezeu unei mulțimi numeroase. Învățătorul mersese acolo cu apostolii pentru a-i lăsa să se odihnească după lunga lor misiune prin acea regiune, în care predicaseră convertirea „vestind evanghelia şi vindecând pretutindeni”[1]. Obosiți dar cu inimile pline, ei au povestit ceea ce trăiseră.

Oamenii, însă aflând, li se alătură. Isus îi primește pe toți: ascultă, vorbește, vindecă. Mulțimea crește. Se apropie seara și foamea se face simțită. Apostolii sunt îngrijorați și îi propun Învățătorului o soluție logică și realistă: „Dă drumul mulţimii pentru ca, mergând prin satele şi ţinuturile dimprejur, să-şi găsească adăpost şi de mâncare, pentru că aici suntem într-un loc pustiu!”. La urma urmei, Isus a făcut deja atât de multe… Dar el răspunde:

„Daţi-le voi să mănânce!”

Ei rămân uimiți. Nu se poate propune așa ceva: nu au decât cinci pâini și doi pești pentru câteva mii de oameni; nu este posibil să găsească ceea ce este necesar în mica Betsaida, iar ei nu ar avea bani să cumpere.

Isus vrea să le deschidă ochii. Nevoile și problemele oamenilor îl ating și el caută să ofere soluții. Face acest lucru pornind de la realitate și valorificând ceea ce există. E adevărat, ceea ce au ei este puțin, dar el îi cheamă la o misiune: să fie instrumente ale milostivirii lui Dumnezeu care se gândește la copiii săi. Tatăl intervine și totuși „are nevoie” de ei.

Miracolul „are nevoie” de inițiativa noastră și de credința noastră, și după aceea îl va face să crească.

„Daţi-le voi să mănânce!”

Așadar, la obiecția apostolilor, Isus răspunde asumându-și responsabilitatea, dar le cere să-și facă partea lor, oricât de mică ar fi. El nu o disprețuiește. El nu rezolvă problema în locul lor; minunea are loc, dar cere participarea lor cu tot ceea ce au și ceea ce au putut procura, pus la dispoziția lui Isus pentru toți. Acest lucru implică un anumit sacrificiu și încredere în el.

Învățătorul pornește de la ceea ce ni se întâmplă pentru a ne învăța să avem grijă împreună unii de alții. În fața nevoilor celorlalți, scuzele nu țin („nu este treaba noastră”, „nu pot face nimic în această privință”, „trebuie să se descurce la fel ca noi toți…”). În societatea pe care Dumnezeu a gândit-o, binecuvântați sunt cei care îi hrănesc pe cei flămânzi, care îi îmbracă pe cei săraci, care îi vizitează pe cei în nevoie[2]

„Daţi-le voi să mănânce!”

Narațiunea acestui episod amintește de imaginea banchetului descris în cartea lui Isaia, oferit de Dumnezeu însuși tuturor națiunilor, când El va „șterge lacrimile de pe fețele tuturor”[3]. Isus îi face să se așeze în grupuri de câte cincizeci de persoane, ca în marile ocazii. Ca Fiu, el acționează se comportă la fel ca Tatăl, iar acest lucru subliniază divinitatea sa.

El însuși va da totul, până la a se face hrană pentru noi, în Euharistie, noul banchet al împărtășirii.

În fața numeroasele nevoi apărute în timpul pandemiei de covid-19, comunitatea Focolarelor din Barcelona a creat un grup, prin intermediul rețelelor sociale, în care nevoile sunt împărtășite iar bunurile și resursele sunt puse în comun. Și este impresionant să vezi cum circulă mobilă, alimente, medicamente, aparate electrice… Pentru că „singuri putem face puțin”, spun ei, „dar împreună putem face mult”. Chiar și astăzi, grupul „Fent família” ajută să facă, la fel ca în primele comunități creștine, ca nimeni dintre ei să nu ducă lipsă[4].

Editat de Silvano Malini și de echipa Cuvântul vieții

[1] Lc 9,6.

[2] Cf. Mt 25, 35-40.

[3] Is 25,8.

[4] Cf. Fap 4,34.