Binele și protecția minorilor și a persoanelor vulnerabile

În urma scrisorii „Motu proprio” a Papei Francisc privind protecția minorilor și primind indicațiile Dicasterului pentru Laici, Familie și Viață, Mișcarea Focolarelor a actualizat „Liniile directoare pentru promovarea bunăstării și protecția minorilor și a persoanelor vulnerabile”, făcută publică în 2014.

Se poate intra în acest link pentru a descărca documentul „Linii directoare” în diferite limbi.

Pentru ce sunt liniile directoare

Documentul reafirmă principiile generale pentru a informa activitatea Mișcării Focolarelor cu copiii și adolescenții; se referă în special la:

• obligația legală a responsabililor Mișcării de a lua toate măsurile de precauție posibile pentru a nu exista abuzuri de niciun fel împotriva minorilor și persoanelor vulnerabile;

• obligația morală pentru toți membrii Mișcării de a raporta cazurile de abuz de care iau cunoștință și de a colabora cu organele însărcinate cu reconstituirea faptelor care fac obiectul sesizărilor.

O atenție deosebită se acordă victimelor cărora, prin consultanții săi, Mișcarea Focolarelor se angajează să le ofere toată asistența necesară.

Activitatea de prevenire

În ceea ce privește prevenirea, noile Linii directoare reafirmă importanța prevenirii și, prin urmare, a formării permanente a adulților cărora le sunt încredințați minorii.

Într-un interviu, avocatul Orazio Moscatello, coordonatorul Comisiei Centrale pentru Promovarea binelui și Protecția Minorilor (CO.BE.TU în italiană), a explicat că „adultii cărora li se vor încredința minoriii trebuie să urmeze un curs de bază în cadrul căruia se studiază în profunzime probleme legate de copilărie, din punct de vedere psihologic, pedagogic, juridic.

Conform noilor linii directoare, aceste cursuri trebuie repetate o dată la doi ani iar la finalul acestora se efectuează o verificare pentru a se aprecia adecvarea de a desfăşura activităţi cu minori. În plus, sunt întărite indicațiile privind mediile, relația cu familiile și protocoalele în situații de urgență”.

Pentru realizarea angajamentului asumat, Mișcarea Focolarelor a înființat și o Comisie Internațională Permanentă și comisii naționale, formate din profesioniști din diverse domenii (juriști, psihologi, educatori, experți în dezvoltarea copiilor, pediatri), cărora le pot trimite rapoarte de abuz.

Contacte, informații și raportări:

cobetu@focolare.ro, în cazul sesizărilor cu privire la membrii Mișcării Focolarelor

Sau tutela_zona_violetto@googlegroups.com, în cazul sesizărilor cu privire la persoanele beneficiare sau colaboratori ai Mișcării Focolarelor.

Asociația Opera Preasfintei Maria – Mișcarea Focolarelor, cu sediul în mun. București, str. Mărțișor nr. 54C, Sector 4.