Mișcarea Focolarelor urmărește o cale de dialog ecumenic cu creștinii din aproximativ 350 de Biserici și comunități ecleziale. La baza acesteia se află „dialogul vieții”: o experiență care vine din cunoașterea reciprocă, din împărtășirea gândirii și a experiențelor din Evanghelia trăită.

Scop

Spiritualitatea născută din Carisma Unității Chiarei Lubich oferă o contribuție specifică la realizarea rugăciunii lui Isus „pentru ca toți să fie una” (In 17, 21). Vizând viața noii porunci (cf. In 13, 34) poate fi împlinită promisiunea Lui „unde doi sau trei sunt adunați în numele Meu, sunt și eu acolo, în mijlocul lor” (Mt 18, 20) printre creștinii diferitelor Biserici. Această prezență a lui este cea care doboară prejudecățile și construiește noi spații de dialog. „Fiecare Biserică de-a lungul secolelor – a remarcat Chiara Lubich în Austria în 1997 – a fost, într-un anumit fel, pietrificată în sine datorită valurilor de indiferență, neînțelegere, dacă nu chiar de ură reciprocă. Prin urmare, este necesar, în fiecare, un supliment de iubire; într-adevăr, ar fi necesar ca creștinismul să fie invadat de un potop de iubire”. Creștinii din diferite Biserici, care trăiesc această spiritualitate, devenind un dar al experiențelor evanghelice trăite, descoperă marele patrimoniu comun, valorizând sursele vieții spirituale ale fiecăruia. Chiara Lubich definește acest lucru ca un „dialog al vieții” care dorește să sprijine alte tipuri de dialog și „să creeze un popor pregătit ecumenic”.

Istorie

În 1961, la Darmstadt (Germania), un grup de evanghelici luterani ascultând-o pe Chiara Lubich sunt impresionați de propunerea unei vieți centrate pe Cuvântul lui Dumnezeu. În același an, Centrul pentru unitatea creștină „Uno” este fondat la Roma, o „casă” în care creștinii din diferite Biserici se pot simți primiți, „acasă”. Igino Giordani a fost directorul său până la moartea sa în 1980.

Din 1955, printr-un arhitect elvețian, Mișcarea s-a răspândit la Biserica Reformată Elvețiană. În 1966, Chiara l-a cunoscut pe Primatul Bisericii Angliei, Arhiepiscopul de Canterbury, Michael Ramsey. De atunci, toți arhiepiscopii succesivi au încurajat răspândirea spiritualității Mișcării Focolarelor în Biserica Anglicană. În 1967 are loc prima întâlnire a Chiarei Lubich cu câțiva lideri ai Consiliului ecumenic al Bisericilor din Geneva (Elveția).

Istoria relațiilor frățești dintre Mișcarea Focolarelor și ortodocși începe cu întâlnirea dintre Chiara Lubich și Patriarhul Constantinopolului Athenagoras I. „Era 13 iunie 1967 – spune chiar Chiara. El m-a primit de parcă m-ar fi cunoscut din totdeauna. „Vă așteptam”, a exclamat el și a vrut să-i povestesc despre contactele mișcării cu luteranii și anglicanii.” În total au fost douăzeci și cinci de întâlniri ale Chiarei cu Athenagoras I. Relațiile au continuat cu Patriarhul Demetriu I și cu actualul Patriarh ecumenic Bartolomeu I. Spiritualitatea Mișcării a fost primită de creștinii Bisericilor Ortodoxe orientale: syro-ortodocși, copți, etiopieni, armeni și asirieni.

Noi evoluții

De-a lungul anilor „Școli ecumenice” și cursuri de formare ecumenică s-au născut în Europa, Orientul Mijlociu și America.

Anual, Episcopi din diferite Biserici se întâlnesc pentru a-și aprofunda cunoștințele despre Carisma Unității și pentru a crește comuniunea cu Cristos.

La Ottmaring (Germania), în 1968 s-a născut un orășel ecumenic dorit de către Mișcarea Focolarelor și „Fraternitatea vieții în comun”, o fraternitate evanghelică care și-a însușit rugăciunea lui Isus pentru unitate (cf. In 17).

În 1999, a luat startul calea comuniunii dintre Mișcări și comunitățile diferitelor Biserici: „Împreună pentru Europa”, o colaborare bazată pe iubirea reciprocă, în favoarea binelui comun, în angajamentul de a apăra viața, pentru familie, pentru pace, pentru săraci, pentru o economie echitabilă și pentru protecția mediului.