Martie 2025

„De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă bârna din ochiul tău?” (Lc 6,41).

Coborând de pe munte, după o noapte de rugăciune, Isus își alege apostolii. Ajuns pe o câmpie, el le ține un lung discurs care începe cu proclamarea Fericirilor.

În textul lui Luca, spre deosebire de evanghelia lui Matei, există doar patru Fericiri și acestea fac referire la cei săraci, flămânzi, suferinzi și la cei ce plâng, cu adăugarea a tot atâtea avertismente împotriva celor bogați, sătui și aroganți (Cf. Lc 6,20-26). Din această predilecție a lui Dumnezeu față de cei din urmă, Isus face misiunea sa atunci când, în sinagoga din Nazaret (Cf. Lc 4,16-21), afirmă că Duhul Domnului este peste El și că duce săracilor vestea cea bună, prizonierilor eliberarea și libertatea celor asupriți.

Isus continuă îndemnându-i pe ucenici să îi iubească chiar și pe dușmani (Cf. Lc 6,27-35); un mesaj care își găsește motivația sa ultimă în comportamentul Tatălui ceresc: „Fiți milostivi, precum Tatăl vostru este milostiv” (Lc 6,36).

Această afirmație este și punctul de plecare pentru ceea ce urmează: „Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiți şi nu veţi fi osândiți, iertaţi şi veţi fi iertaţi” (Lc 6,37). Apoi, Isus ne avertizează prin intermediul unei imagini în mod voit disproporționate:

„De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă bârna din ochiul tău?”

Isus ne cunoaște cu adevărat inima. De câte ori în viața de zi cu zi avem această experiență tristă: este ușor să criticăm – chiar aspru – la un frate sau la o soră greșeli și slăbiciuni, fără să ținem cont că, făcând acest lucru, ne atribuim o prerogativă care îi aparține numai lui Dumnezeu. Adevărul este că, pentru a „scoate bârna” din ochiul nostru, avem nevoie de acea umilință care se naște din conștiința că suntem păcătoși care au nevoie în permanență de iertarea lui Dumnezeu. Numai cine are curajul să își dea seama de propria „bârnă”, de ceea ce are nevoie personal ca să se convertească, va putea înțelege fără să judece, fără să exagereze, fragilitățile și slăbiciunile proprii și ale celorlalți.

Cu toate acestea, Isus nu îi invită pe oameni să închidă ochii și să lase lucrurile să treacă. El își dorește ca urmașii săi să se ajute reciproc în înaintarea pe calea unei vieți noi. Și apostolul Paul îndeamnă insistent la grija față de ceilalți: a-i corecta pe cei indisciplinați, a-i întări pe cei șovăitori, a-i sprijini pe cei slabi, a fi răbdători cu toți (Cf. 1Tes 5,14). Numai iubirea este capabilă de o astfel de slujire.

„De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă bârna din ochiul tău?”

Cum să punem în practică acest cuvânt al vieții?

În plus față de ceea ce s-a spus deja, începând cu această perioadă a Postului Mare, putem să-i cerem lui Isus să ne învețe să-i vedem pe ceilalți așa cum îi vede El, așa cum îi vede Dumnezeu. Iar Dumnezeu vede cu ochii inimii, pentru că privirea Sa este o privire iubitoare. Apoi, pentru a ne ajuta reciproc, am putea restabili o practică ce a fost hotărâtoare pentru primul grup de fete Focolarine din Trento.

„La început”, spunea Chiara Lubich unui grup de prieteni musulmani, „nu a fost întotdeauna ușor să trăim radicalitatea iubirii. […] Chiar și între noi, în relațiile noastre, praful putea să se așeze, iar unitatea putea lâncezi. Acest lucru se întâmpla, de exemplu, atunci când cineva devenea conștient de defectele, imperfecțiunile celorlalți și îi judeca, astfel încât curentul iubirii reciproce se răcea. Pentru a reacționa la această situație, ne-am gândit într-o zi să facem un pact între noi și l-am numit „pact de milostivire”. Ne-am hotărât să-l vedem în fiecare dimineață pe aproapele pe care îl întâlneam – acasă, la școală, la serviciu etc. – ca fiind nou, fără să ne amintim deloc de defectele lui, ci acoperind totul cu iubire. […] Era un angajament puternic, luat de noi toate împreună, care ne ajuta să fim întotdeauna primele care să iubim, imitându-l pe Dumnezeu milostiv, care iartă și uită”[1].

Editat de Augusto Parody Reyes și echipa Cuvântul Vieții

[1] C. Lubich, L’amore al prossimo, Conversație cu prietenii musulmani, Castel Gandolfo, 1 noiembrie 2002. Cf. C. Lubich, L’Amore reciproco, Città Nuova, Roma 2013, pp. 89-90.