Februarie 2024
Februarie 2024
„Toate să fie făcute în iubire” (1Cor 16,14)[1].
În această lună, ca o făclie pentru pașii noștri[2] , ne lăsăm luminați de cuvântul și de experiența apostolului Paul.
El ne vestește și nouă, ca și creștinilor din Corint, un mesaj puternic: inima Evangheliei este caritatea, agape, iubirea dezinteresată dintre frați.
Acest cuvânt al vieții face parte din concluzia acestei scrisori, în care caritatea este amintită din belșug și explicată în toate nuanțele sale: este răbdătoare, binevoitoare, iubește adevărul, nu caută propriul interes[3]…
Iubirea reciprocă trăită astfel în comunitatea creștină este un balsam pentru diviziunile care o amenință mereu și un semn de speranță pentru întreaga omenire.
„Toate să fie făcute în iubire”
Este frapant că Paul – în textul grecesc – ne îndeamnă să acționăm „fiind în iubire”, ca și cum ne-ar indica o stare stabilă, o locuire în Dumnezeu, care este Iubire.
Cum am putea, de fapt, să ne primim unii pe alții și să primim fiecare persoană cu această atitudine, dacă nu recunoscând că mai întâi noi suntem iubiți de Dumnezeu, chiar și în slăbiciunile noastre?
Această conștiință reînnoită este cea care ne permite să ne deschidem fără teamă față de ceilalți, ca să le înțelegem nevoile și să ne plasăm alături de ei, împărtășind resursele materiale și spirituale.
Să ne uităm la modul în care a procedat Isus; el este modelul nostru.
El a dat întotdeauna primul: „[…] sănătate celor bolnavi, iertare păcătoșilor, viața nouă tuturor. Instinctului egoist de a acapara îi opune generozitatea; concentrării asupra propriilor nevoi, îi opune atenția față de celălalt; culturii posesiei, îi opune cultura dăruirii. Nu contează dacă putem dărui mult sau puțin. Ceea ce contează este modul în care dăruim, câtă iubire punem chiar și într-un mic gest de atenție față de celălalt. […] Esențială este iubirea, pentru că știe să se apropie de semeni chiar și cu o atitudine de ascultare, de serviciu, de disponibilitate. Cât de important […] este să încercăm să fim iubire alături de fiecare! Vom găsi calea cea dreaptă pentru a intra în inima lui și a-l ridica[4].
„Toate să fie făcute în iubire”
Acest Cuvânt ne învață să ne apropiem de ceilalți cu respect, fără falsitate, cu creativitate, lăsând loc celor mai bune aspirații ale lor, astfel încât fiecare să-și aducă propria contribuție la binele comun.
El ne ajută să valorificăm fiecare ocazie concretă a vieții noastre cotidiene: „[…] de la munca în casă sau pe câmp și atelier, la munca de birou, la munca de la școală, precum și la responsabilitățile din sfera civilă, politică și religioasă. Totul poate fi transformat în atenție și slujire atentă și grijulie[5].
Ne-am putea imagina un mozaic al Evangheliei trăite în simplitate.
Doi părinți scriu: „Când o vecină în suferință ne-a spus că fiul ei era în închisoare, am fost de acord să mergem să-l vizităm. Am postit cu o zi înainte de a merge, sperând să avem harul de a-i spune ceea ce trebuie. Apoi am plătit o cauțiune pentru ca el să fie eliberat[6].
Un grup de tineri din Buea (sud-vestul Camerunului) a organizat o colectă de bunuri și fonduri pentru a-i ajuta pe cei strămutați în interiorul țării din cauza războiului în curs de desfășurare[7]. Ei au vizitat un bărbat care și-a pierdut un braț în timp ce fugea. Viața cu acest handicap a devenit o mare provocare pentru el, deoarece obiceiurile sale s-au schimbat radical. „Ne-a spus că vizita noastră i-a dat speranță, bucurie și încredere. A simțit dragostea lui Dumnezeu prin noi”, a declarat Regina. Adaugă Marita: „După această experiență, sunt cu adevărat convinsă că niciun dar nu este prea mic dacă este făcut cu iubire… Nu mai este nevoie de nimic altceva: iubirea este cea care mișcă lumea. Haideți să o experimentăm!”
Editat de Letizia Magri și echipa Cuvântul vieții
[1] Pentru această lună, Cuvântul vieții pe care îl propunem este cel pe care un grup de creștini din diferite biserici din Germania, a ales să-l trăiască pe tot parcursul anului.
[2] Cf. Ps 119 [118], 105.
[3] Cf. cap. 13.
[4] C. Lubich, Cuvântul vieții octombrie 2006, in eadem, Parole di Vita, ediție îngrijită de Fabio Ciardi (Opere di Chiara Lubich 5; Città Nuova, Roma 2017) pp. 791-792.
[5] Ibid. p. 792.
[6] S. Pellegrini, G. Salerno și M. Caporale, Famiglie in azione. Un mosaico di vita, Città Nuova 2022, pp.70-71.
[7] text adaptat din situl https://www.unitedworldproject.org/workshop/camerun-condividere-con-gli-sfollati/.