Decembrie 2025

Toate marginile pământului au văzut mântuirea Dumnezeului nostru (Is 52,10).

Dus în exil în Babilon, poporul lui Israel a pierdut totul: țara, regele, templul și, odată cu ele, posibilitatea de a-i aduce cult lui Dumnezeu, cel care odinioară îl eliberase din robia Egiptului.

Și totuși, prin glasul unui profet răsună un anunț neașteptat: a sosit ceasul întoarcerii acasă. Încă o dată, Dumnezeu va interveni cu putere și îi va conduce pe israeliți prin pustiu, până la Ierusalim, iar toate popoarele vor fi martore ale acestui eveniment minunat:

Toate marginile pământului au văzut mântuirea Dumnezeului nostru

Și astăzi, știrile sunt pline de vești tulburătoare: oameni care își pierd locul de muncă, sănătatea, siguranța și demnitatea; tineri, mai ales, care își riscă viitorul din cauza războiului, a sărăciei provocate de schimbările climatice din țările lor; popoare rămase fără pământ, pace, libertate.

Un scenariu tragic, de proporții planetare, care taie răsuflarea și întunecă orizontul. Cine ne va salva de prăbușirea a ceea ce credeam că ne aparține? Speranța pare fără temei. Și totuși, cuvântul profetului răsună și pentru noi:

Toate marginile pământului au văzut mântuirea Dumnezeului nostru

Cuvântul său descoperă lucrarea lui Dumnezeu în istoria personală și colectivă și ne invită să recunoaștem semnele planului său de mântuire. El se face vizibil deja în pasiunea cu care o profesoară își învață elevii, în onestitatea unui antreprenor, în integritatea unei administratoare, în fidelitatea a doi soți, în îmbrățișarea unui copil, în delicatețea unui infirmier, în răbdarea unei bunici, în curajul celor care se opun pașnic criminalității, în ospitalitatea unei comunități.

Toate marginile pământului au văzut mântuirea Dumnezeului nostru

Se apropie Crăciunul. În semnul inocenței dezarmante a Pruncului putem recunoaște, încă o dată, prezența răbdătoare și milostivă a lui Dumnezeu în istoria omenirii și o putem mărturisi prin alegeri curajoase, împotriva curentului:

[…] unei lumi ca a noastră, unde se ridică la rang de lege lupta, puterea celui mai tare, istețimea celui mai șiret, lipsa de scrupule a celui mai îndrăzneț și unde, uneori, materialismul și egoismul par să paralizeze totul, răspunsul adevărat este iubirea aproapelui. Acesta este singurul medicament care o poate vindeca. […] Este ca un val de căldură divină care iradiază și se răspândește, pătrunzând relațiile dintre persoane și comunități și transformând treptat societatea[1].

Așa cum s-a întâmplat pentru poporul Israel, și pentru noi acesta este momentul de a porni la drum, ocazia potrivită de a face un pas hotărât spre toți cei care – tineri sau bătrâni, săraci sau emigranți, șomeri sau fără adăpost, bolnavi sau închiși – așteaptă un gest de apropiere și de grijă, semn al prezenței blânde, dar eficiente, a iubirii lui Dumnezeu în mijlocul nostru.

Astăzi, granițele dincolo de care trebuie dus acest mesaj de speranță nu sunt doar cele geografice, adesea transformate în ziduri sau linii de război, dar și cele culturale și existențiale. Mai mult, comunitățile digitale, frecvent locuite de tineri, pot aduce o contribuție prețioasă la depășirea agresivității, a singurătății și a marginalizării.

Așa cum scrie poetul congolez Henri Boukoulou: […] O, speranță divină! Iată că, în suspinul disperat al vântului, se conturează primele versuri ale celui mai frumos poem de iubire. Iar mâine este speranța![2].

Text editat de Letizia Magri și echipa „Cuvântul Vieții”

[1] C. Lubich, Cuvântul Vieții, mai 1985, în Parole di Vita, îngrijită de Fabio Ciardi, (Opere di Chiara Lubich 5), Città Nuova, Roma, 2017, pp. 323-324.

[2] Cf. AA.VV. Poeti Africani Anti-Apartheid, I vol., Edizioni Milano, 2003.