Februarie 2026

„Iată, le fac pe toate noi” (Ap 21,5).

Cartea Apocalipsului, din care este luat Cuvântul vieții, încheie colecția scrierilor Noului Testament. Titlul ei înseamnă revelație, iar intenția autorului este aceea de a face să se înțeleagă lucrurile de pe urmă: întoarcerea lui Cristos pe pământ, înfrângerea definitivă a răului și apariția unui cer nou și a unui pământ nou.

Este un text dificil de înțeles. Ne aflăm în anii 81–96 d.C. Persecuțiile împotriva creștinilor sunt feroce. Climatul din comunitățile creștine este unul de teamă: Ce se va întâmpla cu noi și cu mesajul care ne-a fost încredințat? De ce nu intervine Dumnezeu?

În aceste circumstanțe, autorul este trimis în exil de către romani, pe insula Patmos. Aici începe să primească o serie de viziuni, împreună cu porunca de a le scrie.

„Iată, le fac pe toate noi”

Cartea Apocalipsului a dorit să ofere speranță comunităților persecutate: în ciuda unui prezent dificil și plin de violență, în ciuda unui viitor nesigur, binele va triumfa în cele din urmă, iar Dumnezeu va face toate lucrurile noi.

Și astăzi, privind „jurnalul de știri sau prima pagină a ziarelor, vedem atâtea tragedii, unde sunt relatate vești triste, cu care cu toții riscăm să ne obișnuim. […] Dar există un Tată care plânge împreună cu noi; există un Tată care varsă lacrimi de o infinită milă față de fiii săi. Un Tată care ne așteaptă ca să ne mângâie, pentru că ne cunoaște suferințele și a pregătit pentru noi un viitor diferit. Aceasta este marea viziune a speranței creștine, care se lărgește asupra tuturor zilelor existenței noastre și vrea să ne ridice din nou”[1].

„Iată, le fac pe toate noi”

Nu putem ști când și cum se va întâmpla acest lucru și este inutil să încercăm să
cercetăm. Cert este însă că se va întâmpla.

„Paginile finale ale Bibliei ne arată orizontul ultim al drumului credinciosului: Ierusalimul ceresc. El este imaginat mai întâi ca un cort imens, unde Dumnezeu îi va primi pe toți oamenii pentru a locui definitiv cu ei (Ap 21,3). Aceasta este speranța noastră. Și ce va face Dumnezeu când, în sfârșit, vom fi cu El? Va folosi o tandrețe infinită față de noi, ca un tată care își primește fiii care au trudit și au suferit mult. «Iată cortul lui Dumnezeu împreună cu oamenii! […] [El] va şterge orice lacrimă din ochii lor, iar moarte nu va mai fi. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut […] Iată, le fac pe toate noi!» (Ap 21,3–5). Dumnezeul noutății!”[2]

„Iată, le fac pe toate noi”

Cum să trăim Cuvântul vieții din această lună?

„El ne asigură că suntem pe drumul spre o lume nouă, care se pregătește și se construiește încă de acum. Prin urmare, nu este deloc o invitație la dezangajare sau la fuga din lume. Dumnezeu vrea să reînnoiască toate lucrurile: viața noastră personală, prietenia, iubirea conjugală, familia; vrea să reînnoiască viața socială, lumea muncii, a școlii, a culturii, a timpului liber, a sănătății, a economiei, a politicii…, într-un cuvânt, toate domeniile activității umane. Dar pentru a face aceasta are nevoie de noi. Are nevoie de persoane care să lase Cuvântul său să trăiască în ele, care să fie Cuvântul său viu, alți Isus în mediile lor”[3].

Alice, o tânără creștină, a înțeles că urmarea propriei vocații cerea o schimbare profundă pentru a-i permite lui Dumnezeu să acționeze pe deplin în viața ei și să o facă nouă. Ca un „dar imens”, a avut ocazia să trăiască o experiență în India. Acolo a gustat o bucurie autentică și s-a simțit cufundată în harul lui Dumnezeu, chiar și în momentele dificile. Își dedică astfel zilele rugăciunii, vieții comunitare și serviciului de voluntariat. Copiii din orfelinat au impresionat-o profund: deși nu aveau nimic, arătau un entuziasm incredibil și au învățat-o multe despre viață. Nu a fost o simplă călătorie, ci un pelerinaj, un drum făcut din „urcușuri și coborâșuri”, în care a trebuit să „își golească rucsacul”, găsind îmbogățire și eliberare.

Îngrijit de Augusto Parody Reyes și de echipa Cuvântul vieții.

[1] Cf., Papa Francisc, Audiența Generală din 23 august 2017. Cateheză despre Speranța creștină.

[2] Ibid.

[3] Cfr. C. Lubich, Parole di Vita, ed. Fabio Ciardi, (Opere di Chiara Lubich 5), Città Nuova, Roma,

2017, p. 429.